Cum este folosit locul acum
Locul este folosit pentru traversare, acces auto și parcare. Oamenii trec între Calea Moșilor și strada Armenească, dar lipsesc motivele și condițiile pentru a se opri: umbră, bănci sau o suprafață publică bine definită.
Intersecția Căii Moșilor cu strada Armenească


Propunerea transformă terenul nefolosit și carosabilul supradimensionat de la intersecția Căii Moșilor cu strada Armenească într-un mic parc de proximitate. Noul pocket park aduce arbori, vegetație, locuri de stat și de picnic, iar trecerile sunt repoziționate pe traseele firești ale pietonilor. Intersecția devine mai compactă și mai sigură, fără modificarea gabaritului Căii Moșilor.
Intersecția este vizibilă și intens traversată, dar nu oferă astăzi un loc public propriu-zis. Un teren nefolosit, parcările și suprafața mare de carosabil domină colțul dintre cele două străzi. Spațiul leagă două zone cu identitate puternică, însă este perceput mai ales ca loc de trecere.
Locul este folosit pentru traversare, acces auto și parcare. Oamenii trec între Calea Moșilor și strada Armenească, dar lipsesc motivele și condițiile pentru a se opri: umbră, bănci sau o suprafață publică bine definită.
Carosabilul ocupă mult spațiu, razele de virare sunt largi, iar actuala organizare de tip giratoriu nu aduce un beneficiu real. Traversările pietonale nu urmează întotdeauna traseele directe, iar parcarea reduce vizibilitatea la colțuri.
Există arbori și vegetație punctuală, dar terenul liber nu este amenajat și nu funcționează ca spațiu verde accesibil. Suprafețele minerale rămân dominante în intersecție.
Piațeta se află la întâlnirea dintre vechea axă comercială a Căii Moșilor și țesutul Cartierului Armenesc. Fronturile construite, casele și traseele istorice dau locului o identitate care poate fi pusă în valoare fără decor tematic.
Zona este predominant rezidențială, cu servicii și mici afaceri la parter. Intersecția este prezentă în traseele zilnice ale locuitorilor, dar nu oferă încă un spațiu umbrit pentru pauză, întâlnire sau picnic.


Terenul nefolosit devine un mic parc cu vegetație, alei și spații de odihnă.
Noile plantații reduc caracterul mineral și fac intersecția mai confortabilă vara.
Mesele și băncile susțin opririle scurte și întâlnirile în grupuri mici.
Noile treceri urmează traseele firești și scurtează distanța petrecută pe carosabil.
Strada Armenească se îngustează, iar giratoriul ineficient este eliminat.


Chestionarul și consultările descriu locul ca pe un nod important, dar lipsit de confort și de o funcție publică stabilă. Oamenii au cerut mai multă vegetație, umbră, bănci și treceri mai sigure. Propunerea folosește exact suprafețele slab utilizate pentru a crea un mic parc, păstrând Calea Moșilor funcțională și făcând legătura pietonală cu strada Armenească mai clară.
Răspunsul tău va fi salvat în siguranță și transmis echipei de proiect pentru analiză.


















Raportul sociologic, prezentarea conceptelor tehnice și strategia de regenerare sunt disponibile pentru consultare.
Pe 9 și 10 mai am organizat primele consultări publice în Piața Sfântul Ștefan. Am discutat cu locuitorii, am ascultat, am notat. Vezi cum a decurs.
Vezi cum a fost la consultări